Doctorii si asistentii medicali ar trebui sa-si evalueze reciproc performantele

PENTRU

Thornley Street Surgery, Wolverhampton WV1 1JP
Tim Crossley, general practitioner

"Ai lucrat in salonul 3. Iti mai aduci aminte de mine? Eram in tura de noapte" – mi-a spus asistenta care m-a abordat la sfârsitul petrecerii date cu ocazia terminarii anului de stagiu, din 1981.

Te uram", a adaugat ea. Apoi mi-a aruncat in fata o halba de bere. Am fost prea surprins de un asemenea gest prin care imi arata "deosebita ei pretuire" pentru a mai avea replica. Ulterior am aflat cât de rau o infuria obiceiul meu de a reactiona destul de violent verbal la enervant de multele beep-uri cu care ne asasina pagerul.

Evaluarea trebuie sa fie rationala, si nu supusa sensibilitatilor sufletesti. Eu sunt un medic de medicina generala si majoritatea celor ca noi se agata de "statutul de independent", cel mai bine exprimat de faptul ca suntem platiti intr-un mod complex, in functie de performante, cu unele libertati, dar si cu unele obligatii specifice. Medicii specialisti care lucreaza in spitale au diferite obligatii si mai putine libertati, insa au si diverse privilegii, date de pozitia lor ierarhica. Probabil nu au un loc gratuit de parcare, insa cu siguranta au de coordonat echipe, trebuie sa aiba grija de angajatii spitalului si sunt implicati in proiectele de dezvoltare ale institutiei in care lucreaza. Aceasta pozitie particulara, pe care noi, ca medici de medicina generala, o avem, ne face sa consideram ca evaluarile trebuie facute in cazul altora, nu al nostru. Intr-adevar, un astfel de statut constituie o bariera pe sub care suntem obligati sa ne aplecam ca sa trecem mai departe.

Faptul ca percepem evaluarea ca pe o amenintare importanta arata cât de putina incredere avem in noi, ca doctori. Dar ce aspecte ale muncii noastre ar trebui evaluate? Ne ducem cu gândul la abilitatile tehnice, la capacitatea de a pune un diagnostic, la eficienta retetelor, la indemânarea relevata in diverse ocazii, dar cine altcineva in afara de colegii nostri ar putea evalua aceste lucruri? (De fapt, oricine dintre cei ce au un instrument obiectiv de evaluare - o asistenta medicala, de exemplu, sau, probabil, un manager). Dar cum ar putea fi evaluate abilitatile de a comunica sau atitudinile fata de munca in echipa, aspecte introduse in procesul de instruire abia in anii 1980-1990?

Doctorii pot sa aiba o atitudine malefica ori sa fie escroci incompetenti si, cu toate acestea, nimic nu-i atinge, nimic nu-i opreste, ies mereu invingatori. Acelasi lucru e valabil si pentru asistentii medicali. Probabil cunoastem cu totii cazul câte unui clinician, in general bine intentionat si competent care, insa, este subiectul a numeroase reclamatii generate de lipsa de comunicare eficienta cu pacientul. Ceilalti clinicieni, fie ei din aceeasi profesie sau nu, vor avea si ei propria experienta, iar parerile lor constituie, adesea, un reper important in incercarea de a stabili ce anume se poate face pentru ca lucrurile sa mearga mai bine. Dar in partitura noastra notele false sunt atribuite unuia ori altuia, pâna când muzica se opreste si atunci cineva trebuie sa-si asume vina de a fi cântat fals. Daca judecatile ar veni din afara breslei medicale, sentimentul ar fi, poate, ca ele sunt mai curând obiective decât critici rauvoitoare.

A astepta ca un coleg, o persoana cu acelasi statut ca si tine, care stie cum decurg lucrurile intr-o asemenea slujba, sa fie singura sursa de opinii este ca si cum ai cere sa fii iertat. De parca mojicia mea nocturna fata de asistenta medicala, al carei nume, chiar daca-l stiam, il uitasem deja, ar fi scuzabila numai pentru ca eram frânt de oboseala. Nu este si nici nu poate fi vorba despre asa ceva.

Rolul doctorilor si al asistentilor medicali incepe sa se contopeasca. Asistenta de la cabinetul meu a tinut saptamâna trecuta o prezentare despre astm doctorilor, si in acest subiect este expertul din echipa noastra. Imi place sa cred ca eu sunt priceput la afectiuni psihiatrice serioase, insa mai toti avem hipertensiune, avem nevoie de imunizari, de a fi ascultati, de ingrijiri pentru afectiuni incurabile si de multe altele. Opiniile asistentei asupra muncii mele sunt la fel de importante ca opiniile partenerului meu de cabinet, si la fel sunt si opiniile mele fata de munca ei. Problema este daca toate acestea vor schimba ceva. Sa speram ca da.

CONTRA

Walsall West Primary Care Group, Kingfisher Medical Practice, Willenhall, West Midlands WV12 5RZ
Lynda Abedin, nurse practitioner

Nu este de dorit si nu este nici practic ca doctorii si asistentii medicali sa-si evalueze reciproc activitatea. Faptul ar submina munca eficienta in echipa, ducând la neincredere si animozitate, ceea ce i-ar defavoriza pe pacienti.

Recentul caz al doctorilor din Bristol, extrem de mediatizat, in care asistentii medicali au simtit ca nu pot sa-si exprime parerea si ingrijorarea, precum si cazul Shipman, unde suspiciunile au fost ridicate de un membru din familia pacientului afectat - au putin de-a face cu necesitatea ca asistentii medicali sa-si asume responsabilitatea de a monitoriza practica medicala. Problema consta in aspectul social al profesiei si in credinta ca cei ce reclama o neregula vor fi persecutati, in special daca ataca activitatea unei persoane ce detine o pozitie de conducere, cu o anumita autoritate.

Modificarile recente ale sistemului de instruire a asistentilor medicali si a medicilor reflecta nevoia de a pregati o forta de munca care sa faca fata necesitatilor din sistemul national de sanatate. De exemplu, pregatirea asistentilor medicali de catre medici, care-i invata tehnici de examinare clinica, ii ajuta pe asistentii medicali sa-si imbunatateasca performantele si sa vina in sprijinul pacientilor. Insa aceasta nu le modifica rolul fundamental de asistent medical. Doctorii care ii invata vin dintr-un mediu educational extrem de diferit si ei nu sunt pregatiti pentru a putea monitoriza eficient activitatea asistentilor medicali, cu exceptia situatiilor când asistentul face un examen clinic.

Similar, asistentii medicali care au medici in pregatire, cum ar fi noii absolventi ce dobândesc aptitudini clinice in salon sau doctorii care urmeaza cursuri multidisciplinare, cum ar fi cel de tratament al durerii, nu au competenta de a urmarii performantele doctorilor, cu exceptia activitatilor pe care le predau. Autoritatile medicale si patronatul impun ca activitatea doctorilor si a asistentilor medicali sa fie monitorizata. Cum si de cine, este problema fiecarei profesii in parte.

Aparenta incapacitate a breslei medicale de a se autocontrola a generat necesitatea aplicarii normelor prevazute de procesul de reacreditare.

Prin renuntarea la sistemul actual, doctorii vor fi obligati sa aduca documente care sa demonstreze cum anume le-a fost schimbata practica medicala fata de ceea ce au invatat in ultimul timp; performantele doctorilor vor fi tinute sub observatie de catre colegi, iar doctorii cu performante slabe vor fi implicati intr-un program de sprijin si de reeducare. Acest lucru a creat o serie de nemultumiri in rândul medicilor, insa ar fi total inacceptabil atât pentru ei, cât si pentru asistentii medicali, daca acestia din urma ar incepe sa fie implicati in procesul de monitorizare.

Asistentii medicali si-au mentinut cu succes, de-a lungul timpului, capacitatea de autocontrol. Protejarea publicului este elementul cel mai important al procesului, lucru ce devine evident atunci când asistentii medicali supusi audierilor Consiliului central al asistentilor medicali din Marea Britanie sunt exclusi din registrul medical, insa doctorilor implicati in incidente similare li se ofera nu numai protectie, ci si dreptul de a-si practica in continuare meseria. In mod clar, este nevoie de egalitate in acest sens, iar ambele profesii trebuie sa-si stabileasca un audit al propriilor reglementari. Ambele profesii sunt responsabile pentru actele lor, si in caz ca se implica, si atunci când nu fac nimic. Ele sunt solicitate sa-si recunoasca, fata de pacientii pe care-i ingrijesc, limitele de competenta profesionala si sa solicite sfaturi si sprijin. Se impune ca atât doctorii, cât si asistentii medicali sa se pregateasca in permanenta si sa-si completeze toate lacunele profesionale.

Desi este necesar si este de dorit ca fiecare deficienta la nivelul activitatii medicilor sau a asistentilor medicali sa fie adusa la cunostinta conducerii, este responsabilitatea fiecarei profesii in parte sa-si monitorizeze propriii membrii.

Pacientii vor beneficia in cea mai mare masura de serviciile oferite de echipele de medici si asistenti medicali care au pregatirea necesara interventiei solicitate. Ei trebuie sa aiba incredere totala in faptul ca activitatea doctorilor si a asistentilor medicali a fost controlata si evaluata la cotele celor mai inalte standarde de performanta profesionala.

For and against
Doctors and nurses should monitor each other's performance
BMJ 2000;320:1070-1

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr Tudor P Toma
Autor: