Reglementari in medicina complementara si alternativa

In ultimele doua decenii, s-au folosit tot mai frecvent tratamentele complementare si alternative, desi multi practicieni din Marea Britanie nu sunt autorizati.

Una dintre recomandarile incluse in raportul de anul trecut al House of Lords Committee on Science (Comitetul de Avizare Stiintifica si Tehnologica al Camerei Lorzilor), referitoare la medicina complementara si alternativa, prevedea ca "pentru a proteja pacientii, specialitatile cu mai mult de un singur for conducator trebuie sa faca eforturi sustinute pentru a unifica organizatiile respective si a-si defini o structura profesionala clara".1 Pare incredibil faptul ca, intr-o tara dezvoltata, unele specializari medicale continua sa nu beneficieze de reglementarile in vigoare, iar inainte de a evalua perspectivele pentru schimbare voi trece in revista cauzele care au favorizat aparitia unei asemenea situatii.

In Marea Britanie, dreptul legal al fiecarui bolnav de a-si alege singur tratamentul a fost foarte putin limitat prin lege.2 Atâta vreme cât nu au pretentia de a fi recunoscuti ca practicieni ai unor specialitati medicale si nu profeseaza in cadrul unor discipline acreditate, precum stomatologia, asistenta la nastere, medicina veterinara, sau nu prescriu medicamente din categoria celor care se elibereaza doar pe baza de reteta medicala, este legal ca practicienii sa-si desfasoare activitatea in variate domenii ale ingrijirii sanatatii.

Idei principale

In Marea Britanie, persoanele care practica medicina complementara si alternativa sunt libere sa profeseze asa cum doresc

Majoritatea domeniilor terapeutice si-au infiintat propriile lor organizatii profesionale, dar standardele educationale impuse de ele variaza intre limite largi

Recent, Camera Lorzilor a revizuit medicina complementara si alternativa si a solicitat reglementari mai clare

Datorita diversitatii mari a domeniilor terapeutice, fiecare disciplina ar trebui sa-si infiinteze mai intâi propria sa organizatie, desi exista posibilitatea fuzionarii lor ulterioare

Multi pacienti consulta un practician de medicina complementara fara stirea medicului lor curant, ceea ce le poate afecta starea de sanatate; cooperarea mai strânsa si respectul reciproc dintre practicienii medicinei conventionale si cei ai medicinei complementare ar imbunatati colaborarea cu pacientii

Dimpotriva, in majoritatea celorlalte tari ale Uniunii Europene, precum si in Statele Unite exista putine activitati din domeniul ingrijirii sanatatii care pot fi practicate fara autorizatie oficiala. Acupuncturisii, homeopatii, osteopatii si naturistii au fost acuzati ca profeseaza fara calificare medicala, iar deficientele de ordin tehnic pentru cele mai multe dintre practicile complementare sugereaza ca ele au fost urmate neoficial si dezorganizat, diminuând, astfel, sansele de dezvoltare a organizatiilor profesionale. Câteodata, cererea crescuta pentru asistenta acordata de medicina alternativa din tarile dezvoltate a fost satisfacuta de practicieni nerecunoscuti oficial, care nu detineau nici un atestat in ceea ce priveste calificarea, standardele profesionale sau asigurarea.

In Marea Britanie, absenta restrictiilor a favorizat obtinerea, cu mare usurinta, a anumitor facilitati, astfel ca practicienii individuali au putut sa-si urmeze nestingheriti calea, mergând pâna la a-si crea programe de instruire sau organizatii profesionale proprii, fara a primi vreo sanctiune. Ei nu sunt obligati sa se subordoneze autoritatilor si isi cladesc faima pe seama abilitatii lor de a-si multumi clientii, adica nimeni altii decât pacientii lor. Pe de alta parte, climatul legal benign a favorizat si aparitia raspunsurilor la solicitarile tot mai numeroase ale pacientilor. Instinctul natural de autoexagerare a statutului profesional i-a determinat pe cei mai multi dintre practicieni sa se inscrie in organizatii care afisau in mod ostentativ standarde ridicate. In anii 1997 si 2000, Centre for Complementary Health Studies (Centrul pentru Studiul Sanatatii Complementare) a prezentat rezultatele monitorizarii unui numar de aproximativ 140 de organizatii profesionale, reprezentând circa 50 000 de practicieni ce-si desfasurau activitatea in cadrul a pâna la 30 de domenii ale medicinei complementare si alternative.3 Standardele profesionale au variat intre limite largi. Pentru a reflecta o asemenea diversitate, raportul intocmit de Camera Lorzilor a clasificat tratamentele complementare si alternative in trei grupe (tabelul), in functie de care si-a corelat multe dintre recomandari.

Doua discipline, osteopatia si chiropractica, s-au dezvoltat pe calea propriilor lor reglementari, iar in prezent au legi aprobate de Parlament, care le protejeaza titlurile si le sustin activitatile prin reguli suplimentare externe si conventionale. General Osteopathic Council (Consiliul General al Osteopatilor) si General Chiropractic Council (Consiliul General al Chiropracticienilor) au inceput inscrierea oficiala a membrilor. Odata incheiat procesul de inregistrare a practicienilor existenti, se va considera ca a practica in calitate de osteopat sau de chiropractician fara a fi inregistrat in organizatia corespunzatoare este o ofensa cu caracter penal.

Camera Lorzilor a recunoscut, de asemenea, ca acupunctura si tratamentul pe baza de plante intrunesc cerintele necesare incadrarii in statutul legislativ stabilit de Legea Sanatatii din 1999, apreciind, totodata, ca, in timp, ar putea beneficia de autorizatie de libera practica si homeopatii fara pregatire medicala.

Norme de conduita profesionala si responsabilitate publica

Majoritatea organizatiilor de medicina complementara au o structura similara cu cea a organizatiilor profesionale din medicina conventionala; ele stabilesc norme oficiale de etica si practica, iar lista membrilor lor este disponibila publicului. Aproape toti membrii beneficiaza de asigurari care le garanteaza despagubirile profesionale si responsabilitatea publica (in general, costul asigurarii nu este mare, ceea ce reflecta faptul ca, pâna in prezent, nu s-au semnalat aspecte litigioase in domeniu). Totusi, posibilitatea ca pacientii sa formuleze reclamatii impotriva practicienilor, existenta unor norme disciplinare oficiale, a unor sanctiuni si a posibilitatii de exprimare in scris a unei plângeri sunt foarte ambigue, chiar si pentru organizatiile cu o structura foarte ferma. Data fiind tendinta de crestere a responsabilitatii profesionale in domeniul medical, se impune ca organizatiile din cadrul medicinei complementare si alternative sa tina cont intr-o masura mai mare de parerea pe care o au pacientii in ceea ce priveste activitatea lor, iniferent daca vor beneficia sau nu de reglementari statutare.

Standarde educationale

Cei ce practica medicina complementara si alternativa au fost supusi doar in mica masura constrângerilor legate de atingerea unui anumit nivel de instruire. Organizatiile profesionale care au incercat sa-si ridice standardele au fost automotivate. Totusi, raportul Camerei Lorzilor a recomandat ca organizatiile de control sa stabileasca obiectivele de instruire si sa defineasca nivelul fundamental de competenta. Asemenea obiective vor depinde, evident, de gradul in care o profesie pretinde ca cei ce o practica le acorda pacientilor asistenta medicala independent de medicul de familie al acestora. Centre for Complementary Health Studies a constatat ca cei mai multi dintre cei ce practicau medicina complementara si alternativa procedau asa.3,4 Pe de alta parte, numeroase date experimentale empirice, sustinute de cel putin un studiu sistematic,5 au sugerat ca majoritatea pacientilor consulta, in paralel, practicieni ai medicinei complementare si medici de medicina conventionala.

Este putin probabil ca practicienii multor terapii - de exemplu, ai celor clasificate, in caseta, in categoria terapiilor complementare - sa incerce sa rezolve problemele critice de diagnostic sau sa infrunte perspectiva unei interactiuni serioase cu tratamentele medicale. Cu toate acestea, s-ar putea ca, pe de-o parte, alti terapeuti sa consulte pacienti care au decis sa nu apeleze la sfatul unui doctor si, pe de alta parte, ca anumiti practicieni chiar sa incurajeze o asemenea atitudine. Incertitudinea trebuie clarificata: daca profesiile medicale alternative si complementare doresc autonomie din punct de vedere terapeutic, atunci ele sunt vulnerabile la acuzatia ca doar o pregatire medicala completa le-ar putea conferi dreptul de a lucra independent de doctori.6

Categorii terapeutice din domeniul medicinei complementare si alternative1

Grupa 1: Terapii alternative care beneficiaza de organizatii profesionale proprii

Acupunctura
Chiropractica
Medicina naturista
Homeopatia
Osteopatia

Grupa 2: Terapii complementare

Tehnica Alexander
Aromaterapia
Bach si alte extracte florale
Kinetoterapia, inclusiv masajul
Terapia de consiliere pentru stres
Hipnoterapia
Meditatia
Reflexologia
Shiatsu
Vindecarea
Medicina Ayurvedica Maharishi
Medicina nutritionista
Yoga

Grupa 3: Discipline alternative

3a: Sisteme clasice si traditionale de ingrijire a sanatatii
Medicina antropozofica
Medicina Ayurvedica
Medicina chinezeasca cu plante
Medicina orientala (Tibb)
Naturopatia
Medicina traditionala chineza
3b: Alte discipline altenative
Terapia cu cristale
Magia
Iridologia
Kinesiologia
Radionica

S-ar mai putea arata ca practicienii medicinei complementare si alternative ar trebui sa demonstreze ca sunt constienti de posibilele situatii periculoase, cunosc contraindicatiile specifice domeniului lor de activitate, efectele adverse ce pot aparea si mecanismele de recomandare a unui trament medical.7 Odata cu extinderea medicinei complementare, publicul ar putea deveni mai atent la cerintele ei. Exista riscul de a nu putea fi mentinuta situatia actuala, prin care organizatiile actioneaza fara nici un fel de constrângeri la aproape orice nivel vor. Organizatiile ar trebui sa elaboreze strategii realiste, menite sa justifice modul in care doresc sa-si consilieze pacientii neexaminati in prealabil de un doctor. Este foarte probabil ca un asemenea obiectiv sa fie indeplinit prin aplicarea unui program de instruire mai riguros - de exemplu, imprimând noii generatii de practicieni spiritul de cercetator de care are nevoie. Drept urmare, va creste eficienta practicii respective si vor fi incurajate dezbaterile utile cu alti specialisti din domeniul sanatatii.

S-au facut pasi importanti in aceasta directie. Liderii grupurilor de practicieni ai medicinei complementare si alternative au urmat cursuri acreditate la, sau validate de, universitati (fapt remarcat in special in rândul terapiilor incadrate in grupa 1). Alte grupari profesionale iau in considerare precedentul stabilit de British Acupuncture Accreditation Board (Comitetul Britanic de Acreditare a Acupuncturii). Comitetul, alcatuit dintr-un presedinte independent si o majoritate formata din reprezentanti ai altor specialitati, a fost ales de catre organizatiile profesionale si colegiile cele mai reprezentative din domeniul acupuncturii; menirea lui este de a garanta publicului ca scolile ce vor fi incluse in organizatia respectiva vor indeplini criteriile de instruire autoimpuse si de a atrage cooperarea din partea publicului.8

Rolul organizatiilor ce reprezinta alti practicieni din domeniul sanatatii

Organizatiile ce reprezinta doctorii, asistentele, moasele, fizioterapeutii, chiropodistii si alte profesiuni medicale acreditate, care folosesc terapii complementare, sunt nevoite sa aiba o pozitie diferita de cea a organizatiilor interesate cu precadere de reprezentarea specialistilor in terapii complementare. De exemplu, s-ar putea crea impresia ca se practica mai degraba o "tehnica", si nu o "terapie" mai generoasa, ceea ce presupune ca nu este nevoie ca standardele de pregatire sa fie extrem de riguroase. Cu toate acestea, raportul Camerei Lorzilor face precizari foarte clare in legatura cu standardele pe care trebuie sa le indeplineasca astfel de organizatii: "Recomandam oricarui specialist in domeniul medicinei conventionale, ce doreste sa practice CAM (medicina complementara si alternativa), ca ei (pacientii) sa fie tratati la nivelul unor standarde comparabile cu cele stabilite pentru metoda terapeutica respectiva de catre forul CAM legal (unic)".

Perspectivele integrarii profesionale

Cercetarile realizate in cadrul Centre for Complementary Health Studies au confirmat ca nu exista o perspectiva apropiata de realizare a unei integrari totale a medicinei complementare si alternative in marea comunitate medicala.3,4 Realizarile profesionale si aspiratiile grupurilor difera intr-o masura prea mare pentru a putea fi considerate ca o entitate. Este, intr-adevar, gresit sa le apreciem astfel.

In anii '80, pe masura ce terapiile complementare erau folosite pe o scara tot mai larga, multi practicieni au facut presiuni in sensul definirii medicinei complementare ca o entitate de sine-statatoare. Curând, insa, a devenit tot mai clar ca, pentru a fi reflectate mai fidel, caracteristicile si aspiratiile diferitelor profesii ar fi preferabil sa se dezvolte independent. Cu toate acestea, intrucât numerosi practicieni folosesc mai mult de o singura metoda terapeutica, ar fi prea complicat si prea costisitor ca fiecare dintre ei sa faca parte din tot atâtea organizatii câte tipuri de tratamente foloseste. Aceasta conduce la ideea ca ar trebui sa existe o legislatie unitara, reglementata de o organizatie de tipul Council of Professions Complementary to Medicine (Consiliul Profesiilor Complementare Medicinei).

Raportul Camerei Lorzilor conchide ca cele mai bune perspective de colaborare vor aparea atunci când fiecare disciplina isi va stabili propriile sale standarde si competente. Recunoasterea eficientei reale a unei anumite metode terapeutice va reprezenta un mare câstig atât pentru pacienti, cât si pentru practicieni. Odata ce vor fi stabilite standardele individuale, va fi mult mai usoara elaborarea unor variante finale, mult mai adecvate, ale reglementarilor statutare.

In 1997, in urma unor consultari de mare amploare in rândul practicienilor din domeniul medicinei complementare si alternative, Foundation for Integrated Medicine (Fundatia pentru Medicina Integrata) a publicat un document care a analizat caile de extindere a medicinei integrate.9 Documentul reflecta eforturile intreprinse de patru grupuri specializate in domeniul cercetarii si dezvoltarii, al educatiei si pregatirii de specialitate, al metodelor de realizare si reglementare. El stabilea recomandari importante in domeniul reglementarii medicinei complementare, incluzând si criterii pentru orice sistem cu reglementari individuale. Fundatia a incurajat integrarea diferitelor profesii ale medicinei complementare si a primit, recent, o bursa din Fondurile Regale pentru a putea lucra la definitivarea organizatiilor de reglementare centrale.

Concluzii

Cererea publicului pentru ingrijirea acordata de medicina complementara a crescut la un nivel la care este necesara comunicarea si cooperarea cu serviciile de asistenta acordata de medicina conventionala.10 Multi pacienti consulta in paralel practicieni ai medicinei complementare si doctorii lor curanti. Totusi, adesea, ei nu relateaza medicului lor acest fapt, intrucât se tem, probabil, ca ar intâmpina o atitudine ostila. Informatiile care atesta ca practicieni din toate domeniile spectrului de ingrijire a sanatatii au fost angajati in dezbateri constructive privind rolurile lor ar incuraja o colaborare mai strânsa intre practicieni si pacientii lor.

Interese competitoare: SYM este fostul director al Centre for Complementary Health Studies si a fost consilier de specialitate al House of Lords Select Committee on Science and Technology, in cazul realizarii raportului privind medicina complementara si alternativa. El este co-presedinte al grupului de lucru al Foundation for Integrated Medicine.

Regulation in complementary and alternative medicine
BMJ 2001;322:158-60

Complementary Health Studies Programme, Department of Lifelong Learning, School of Education, Exeter EX1 2LU
Simon Y Mills research coordinator
S.Y.Mills@exeter.ac.uk

Bibliografie

1 House of Lords Select Committee on Science and Technology. Complementary and alternative medicine: session 1999-2000, 6th report. London: Stationery Office, 2000.

2 Stone J, Matthews J. Complementary medicine and the law. Oxford: Oxford University Press, 1996.

3 Mills S, Peacock W. Professional organisation of complementary and alternative medicine in the United Kingdom 1997: a report to the Department of Health. Exeter: Centre for Complementary Health Studies, University of Exeter, 1997.

4 Mills S, Budd S. Professional organisation of complementary and alternative medicine in the United Kingdom 2000: a second report to the Department of Health. Exeter: Centre for Complementary Health Studies, University of Exeter, 2000.

5 Thomas K, Carr J, Westlake L, Williams BT. Use of non-orthodox and conventional health care in Great Britain. BMJ 1991;302:207-10.

6 Ernst E. Competence in complementary medicine. Complementary Therapies in Medicine 1995:3:6-8.

7 Mills S. Safety awareness in complementary medicine. Complementary Therapies in Medicine 1996;4:48-51.

8 Shifrin K. Setting standards for acupuncture training-a model for complementary medicine. Complementary Therapies in Medicine 1993;1:91-5.

9 Foundation for Integrated Medicine. Integrated healthcare: a way forward for the next five years? London: FIM, 1998.

10 Dickinson DPS. Complementary therapies in medicine: the patient's perspective. Complementary Therapies in Medicine 1995;3:9-12.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr Raluca Neagu
Autor: