Opinia pacienţilor despre medicul bun

În ochii majorităţii pacienţilor, cei mai mulţi medici sunt buni. În ciuda fixaţiei pe care o are mass-media pentru erorile medicale şi pentru pacienţii afectaţi de ele, doctorii se bucură, în aproape toate sondajele, de cea mai mare popularitate, comparativ cu alte profesii sau meserii.1

Mai mult, familiaritatea tinde să dea naştere unui sentiment de mulţumire, nu de dispreţ. Pacienţii care au avut nevoie recent de îngrijire medicală tind să le ofere medicilor calificative mai bune, mai puţin critice decât persoanele care apelează mai rar la serviciile de asistenţă medicală.2 Cu toate acestea, profesia medicală atrage critici din partea pacienţilor - uneori, pe bună dreptate.

Din perioada anilor 1970, grupările care militau pentru sănătatea pacienţilor şi, în special, cele care apărau drepturile femeilor au adus în atenţia publică deficienţele modelului medical tradiţional şi tendinţa lui de-a umili pacienţii şi a-i priva de puterea de-a lua decizii.3 Reacţia antipaternaliştilor a fost să sublinieze rolul auto-educaţiei şi auto-ajutorului în redresarea dezechilibrului de putere dintre medici şi pacienţi şi în evitarea dependenţei de medicina clasică. Se uită, adeseori, faptul că asistenţa medicală implică, în cele mai multe cazuri, auto-îngrijirea,4 dar prea frecvent se constată că maniera în care sunt furnizate serviciile medicale determină creşterea dependenţei şi subminarea capacităţii de-a face faţă problemelor. Nu e mai puţin adevărat că, în ciuda criticii feministe, cei care practică medicina clasică rămân la fel de fermi pe poziţie ca întotdeauna.

Ce doresc pacienţii? Pe primele locuri în sistemele lor de valori se situează atât relaţiile interpersonale, cât şi competenţa tehnică. În cadrul unui proiect, European Task Force on Patient Evaluations of General Practice (EUROPEP - Grupul Operativ European pentru Evaluarea Îngrijirilor Primare de către Pacienţi) a coordonat o sinteză sistematică a literaturii referitoare la priorităţile pacienţilor pentru îngrijirea din medicina generală.5 În fruntea clasamentului s-a situat noţiunea de "umanitate", urmată de "competenţă/rigurozitate", "implicarea pacienţilor în luarea deciziilor" şi "timpul acordat îngrijirii". Teme similare au fost identificate în alte studii care au utilizat metode diferite de determinare a priorităţilor pacienţilor. De exemplu, pacienţii din Scoţia au acordat cea mai mare importanţă existenţei unui "medic care să mă asculte şi să nu mă zorească",6 şi furnizării de informaţii şi oportunităţi pentru participarea la studiile referitoare la satisfacţia sau nemulţumirea pacienţilor.7 Se manifestă tot mai pregnant dorinţa pacienţilor de a participa la luarea deciziilor legate de propria lor îngrijire, dar se constată doar rareori împlinirea unor asemenea aspiraţii.8 Sunt surprinzător de frecvente cazurile în care se constată că medicii nu reuşesc să comunice cu pacienţii şi nu le estimează corect preferinţele.9

Medicii şi pacienţii nu sunt întotdeauna de acord asupra priorităţilor. În cadrul unui studiu efectuat în Olanda s-a observat că pacienţii dădeau prioritate timpului suficient pentru consultaţie, posibilităţii de programare rapidă şi acordării de informaţii detaliate legate de afecţiunea lor, în timp ce medicii tindeau să pună un accent mai mare pe coordonarea îngrijirii, pe vizitele la domiciliu şi pe continuitate.10 Poate că insistenţa medicilor asupra importanţei primordiale a continuităţii - principiul central ce călăuzeşte medicul de familie - este numai un alt exemplu de paternalism medical. Pacientul doreşte să fie un consumator informat şi autorizat, dar medicul preferă o relaţie pe termen lung, cu un pacient docil.

Calificativele acordate de pacienţi abilităţilor medicilor de-a stabili relaţii interpersonale sunt strâns corelate cu încrederea. Cei mai mulţi dintre pacienţi doresc să aibă încredere în personalul medical care îi consultă, ceea ce nu înseamnă, însă, că sunt dispuşi să li se ascundă adevărul în ceea ce priveşte natura bolii lor sau riscurile şi potenţialul dăunător al intervenţiilor medicale. Mechanic şi Meyer i-au întrebat pe pacienţii americani ce semnificaţie are pentru ei noţiunea de încredere.11 Temele cel mai frecvent menţionate includeau onestitatea, deschiderea, responsabilitatea, urmărirea interesului pacientului şi disponibilitatea de a fi vulnerabil fără teama de a fi lezat. Încrederea este foarte importantă, dar nu e similară cu încrederea oarbă. Oamenii bolnavi au nevoie de empatie, sprijin şi liniştire, toate acestea fiind elemente esenţiale în relaţia terapeutică; ei trebuie să beneficieze, în acelaşi timp, de informaţii oneste despre afecţiunea lor, de opţiuni terapeutice şi de clinicieni care să le asculte temerile şi preferinţele.

Dacă doctorii consideră că le este greu să-şi asculte pacienţii, să le înţeleagă preferinţele şi să-i implice în deciziile privitoare la îngrijire, atunci s-ar putea ca ei să aibă nevoie de un program de instruire în vederea dobândirii competenţei necesare luării de decizii terapeutice de comun acord cu pacienţii. O sinteză sistematică recentă a identificat 17 studii referitoare la măsuri de instruire ce urmăreau să promoveze o abordare clinică a consultaţiilor mai centrată pe pacient;12 aplicarea lor a determinat, în cele mai multe situaţii, îmbunătăţirea semnificativă a proceselor de consultaţie şi satisfacţia pacienţilor. Cei care răspund de învăţământul medical ar trebui să acorde atenţia cuvenită acestui aspect.

Medicii preocupaţi de faptul că o implicare mai profundă a pacienţilor ar putea atrage după sine alocarea unui timp mult mai îndelungat pentru consultaţii ar trebui să se gândească la modalităţi de descongestionare a activităţii lor. Astfel, surorile medicale, consilierii, registratorii sau chiar pacienţii receptivi la recomandă-rile doctorilor pot să ofere informaţii, să-i ajute pe pacienţi să opteze sau să-i instruiască în vede-rea administrării unei forme active de auto-tratament. La fel de utile sunt şi materialele informative şi de educaţie sanitară.

În pofida dificultăţilor cu care se confruntă autorităţile sanitare, aptitudinile şi sfaturile medicilor continuă să se bucure de aprecierea publicului. Cu toate acestea, faptul că medicilor le lipseşte talentul sau timpul, ori ambele, înseamnă că dorinţa pacienţilor de informare, instruire şi implicare nu-şi găseşte împlinirea în practica medicală modernă. Oamenii care vin la doctor doresc să poată avea încredere în medicii lor, iar aceştia ajung la înălţimea aşteptărilor pacienţilor numai dacă-i tratează ca pe nişte adulţi responsabili, oferindu-le răspunsuri clare şi oneste la întrebări, ascultându-le opiniile şi implicându-i în luarea deciziilor terapeutice. Nu este vorba despre un model facultativ. Statutul medicilor va fi subminat pe termen lung dacă nu vor reuşi să adapteze solicitările pacienţilor în sensul implicării lor active în luarea deciziilor de tratament.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Patient's views of the good doctor
Doctors have to earn patient's trust
BMJ 2002;325:668-9

Angela Coulter chief executive
Picker Institute Europe, Oxford OX1 1RX (angela.coulter@pickeurope.ac.uk)

Bibliografie


1 Corrado M. No­one likes us-or do they? Sci Public Affairs 2001;August:14­5.

2 Judge K, Solomon M. Public opinion and the National Health Service:patterns and perspectives in consumer satisfaction. J Soc Policy 1993;22:299­327.

3 Boston Women's Health Book Collective. Our bodies, our selves. New York: Simon and Schuster, 1973.

4 Vickery DM, Lynch WD. Demand management: enabling patients to use medical care appropriately. J Occup Environ Med 1995;37:551­7.

5 WensingM, Jung HP,Mainz J, Olesen F, Grol R.A systematic review of the literature on patient priorities for general practice care. Part 1: Description of the research domain. Soc Sci Med 1998;47:1573­88.

6 Carroll L, Sullivan FM, Colledge M. Good health care: patient and professional perspectives. Br J Gen Pract 1998;48:1507­8.

7 Coulter A, Fitzpatrick R. The patient's perspective regarding appropriate health care. In: Albrecht GL, Fitzpatrick R, Scrimshaw RC, eds. The hand­book of social studies in health and medicine. London: Sage, 2000:454­64.

8 Elwyn G, Edwards A, Kinnersley P. Shared decision­making in primary care: the neglected second half of the consultation. Br J Gen Pract 1999;49:477­82.

9 Stevenson FA, Barry CA, Britten N, Barber N, Bradley C. Doctor­patient communication about drugs: the evidence for shared decision making. Soc Sci Med 2000;50:829­40.

10 ung HP,WensingM,Grol R. What makes a good general practitioner: do patients and doctors have different views? Br J Gen Pract 1998;47:805­9.

11 Mechanic D, Meyer S. Concepts of trust among patients with serious illness. Soc Sci Med 2000;51:657­68.

12 Lewin SA, Skea ZC, Entwistle V, Zwarenstein M, Dick J. Interventions for providers to promote a patient centred approach in clinical consultations. Cochrane Database Syst Rev 2001;(4):CD003267.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: