Antipsihoticele cresc riscul de moarte subită (Arch Intern Med 2004;164:1293-7)

Acest studiu longitudinal observaţional a inclus 250 000 de pacienţi, urmăriţi până când a survenit unul dintre următoarele evenimente: deces, transfer în afara sistemului sanitar sau sfârşitul perioadei studiului. Au fost excluşi pacienţii care aveau cancer sau care s-au sinucis.

Au fost înregistrate 582 de decese subite (incidenţă de 1/1 000 pe an), dintre care 60,3% obiectivate de către martori. Nu a existat nici o asociere între riscul de deces subit şi statusul socioeconomic. Medicaţia antipsihotică a produs o creştere a riscului de moarte subită de 3,3 ori (CI=1,8-6,2), riscul maxim avându-l butirofenonele (în special haloperidolul şi pipamperona). Riscul, doză-dependent, a fost maxim la subiecţii care au primit cure scurte de medicamente (sub 90 de zile) şi nu a prezentat diferenţe între pacienţii ce sufereau de schizofrenie şi cei care nu au avut respectiva boală.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: