„Scrieţi o propoziţie!"

Un bărbat în vârstă, pe care nu-l mai văzusem niciodată, mi-a dat acest răspuns când, în timpul unei mini-examinări a stării mentale, l-am rugat să "scrie o propoziţie"

Şi-a continuat povestea, amintindu-şi cum, în ziua când a fost dus la spital, nepotul său, adolescent, despre care credea că nu-i păsa de el, alergase, plângând, în urma ambulanţei.

Orice rezident în cadrul secţiei de geriatrie este, din păcate, familiarizat cu întrebările care alcătuiesc mini-examinarea statusului mental. Ceea ce este, cel mai adesea, doar rutină de serviciu, capătă, însă, uneori, conotaţii mult mai complexe. În mod cert, nu sunt singurul doctor ai cărui pacienţi au scris "Vreau să plec acasă," "M-am săturat" sau, şi mai dureros, "Mai bine muream." Câteodată, asemenea propoziţii sunt primele indicii asupra trăirilor reale ale pacienţilor.

Toate acestea m-au făcut să mă gândesc la un alt motiv care le provoacă fiori rezidenţilor: scala de depresie geriatrică (GDS). M-am simţit întotdeauna stingherit când utilizam un astfel de instrument, atât de rigid, în tentativele de evaluare a nefericirii. Iar faptul că o persoană de 84 de ani bifează caseta în care scrie că se simte fără nici un rost nu poate decât rareori să pară altceva decât o abordare brutală.

Poate că astfel de scale rigide îşi au locul lor. Cu siguranţă, însă, e mai bine să stai şi să asculţi, să explorezi lumea pacienţilor lăsându-te ghidat de ei, în ritmul lor. Poate că există şi alte abordări, mai puţin restrictive decât cele de tipul "scrieţi o propoziţie."

Write me a sentence
BMJ 2007;335:1131

Queen Elizabeth Hospital, King's Lynn
Victoria Rainsley
rezidentă anul 1, geriatrie şi medicină generalămailto:victoriarainsley@cantab.net

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: