Lipsa de vointa politica reprezinta o problema clinica

In momentul in care realizam o autopsie verbala, in contextul unui deces matern, incercam, de fapt, sa descoperim povestea "reala" care se ascunde in spatele celei biologice. Cu alte cuvinte, ne straduim sa intelegem nu numai cum, ci si de ce, o anumita femeie gravida a ajuns la stop cardiorespirator. Este important sa aflam detaliile clinice ale celor peste 500 000 de decese survenite, anual, in cursul evolutiei sarcinii si nasterii, dar probabil ca si mai importanta este explicatia faptului ca o femeie cu un status socioeconomic precar asociaza o probabilitate de 1 din 13 de a muri in cursul nasterii, in timp ce, in cazul unei persoane instarite, un asemenea risc este de 1 din 4 100. Moartea lor se datoreaza faptului ca sunt femei, dar si conditiilor socio-economice si imposibilitatii de a se face auzite. Sunt aspecte bine cunoscute si totusi, nu exista semne ca situatia s-ar putea schimba. De ce asistam in continuare la astfel de decese premature si chinuitoare? De ce toleram asemenea situatii si acum, când am ajuns aproape la finele primului deceniu al secolului XXI? In ciuda numeroaselor raportari si ghiduri redactate, a intâlnirilor si conferintelor organizate, a apelurilor publice, a comunicatelor publicate, a promisiunilor asumate si a planurilor deliberate, constatam ca s-au facut demersuri minime, cu rezultate minore. Pentru a trece de la etapa de planificare la cea de actiune efectiva este nevoie de o anumita vointa politica. Este usor de considerat ca politicienii si consilierii lor sunt cei ce ar trebui sa- si asume raspunderea. Indiferent de optiunile politice, clinicienii pot sustine ca astfel de probleme nu-i privesc in mod direct – practica clinica nu presupune optiuni politice, ci doar interactiunea cu pacientul. Cu alte cuvinte, in domeniul medical, când se pune problema asistentei, dispar hotarele, inclusiv cele de natura politica. Este, totusi, reala separarea clinicienilor de factorul politic? Nu este, oare, adevarat ca acestia au fost profund implicati in formularea initiativelor legislative ce au avut la baza principii ale rationamentului clinic? Nu este, oare, adevarat ca factorul politic are, in cea mai mare masura, capacitatea exprimarii intr-o problema de viata sau de moarte? Exista o legatura clara intre practica medicala si cea politica – sarcina oricarui clinician este de a promova schimbarea, daca prevenirea aparitiei afectiunilor o impune; starea de sanatate sau de boala nu incepe si nu se incheie in cadrul institutiilor medicale. In urma unui studiu epidemiologic relevant, efectuat in secolul XIX, anestezistul John Snow a identificat, in 1854, sursa epidemiei de holera din Londra si a convins autoritatile sa inchida pompa implicata, de pe strada Broad, din cartierul Soho. Ginecologul Ignaz Semmelweiss a demonstrat, in 1847, ca spalatul mâinilor a redus considerabil, in cadrul maternitatilor Spitalului General din Viena, incidenta sepsisului puerperal; antropologul, anatomopatologul si politicianul Rudolph Wirchow a inteles foarte bine legatura dintre politica si medicina si, indata ce a devenit membru al Reichstag-ului, in 1880, dupa ce adusese o serie de contributii esentiale in domeniul anatomiei patologice, a conferit medicinei sociale statutul de disciplina. Multi alti clinicieni au demonstrat ca abordarea unui anumit subiect clinic presupune un anumit grad de implicare politica. Cu toate acestea, clinicienii nu par sa lupte pentru eradicarea ratelor medievale de mortalitate materna, intâlnite in tarile sarace, sau impotriva altor factori, de natura sociala ori politica, ce determina mortalitate si morbiditate. Sunt clinicienii suficient de satisfacuti pe plan profesional? Se complac ei in situatia de a-si asigura un stil de viata adesea destul de confortabil? Suntem, poate,prea intens preocupati de propria noastra persoana intr-un cadru profesional ingust? Ne-am uitat predecesorii, precum Snow si altii? Pentru a continua sa consideram "binele pacientului cea dintâi prioritate" trebuie sa constientizam faptul ca medicina presupune implicare politica. Altfel spus, clinicienii trebuie sa inteleaga ca activitatea clinica are o latura politica. Femeile si copii lor au, ca orice om, dreptul fundamental la viata si la sanatate, care se impune a fi protejat, iar cei in masura sa-l garanteze trebuie sa aiba puterea de a se ridica la inaltimea responsabilitatii ce le revine. Sustinerea masiva din partea tarilor dezvoltate poate fi importanta – nu atât legat de organizare, cât de concretizarea demersurilor necesare. In prezent exista un deficit de moase, asistente, medici, de consumabile, facilitati de infrastructura si comunicatii. In ceea ce priveste aplicarea masurilor ce se impun, prioritara este cresterea numarului de cadre sanitare dispuse sa lucreze pe teren in tarile sarace. In locul lamentarilor pe aceasta tema sau a argumentatiilor in sprijinul "aspectelor pozitive" ale situatiei, este de dorit o abordare clara a problemei. Personalul sanitar din tarile sarace trebuie sa beneficieze de o remuneratie care sa-i permita satisfacerea cerintelor de baza prin munca depusa. Statele dezvoltate si institutiile lor trebuie sa renunte la politica de recrutare a cadrelor medicale din tarile sarace, recomandare ce poate fi extinsa si asupra organizatiilor de cercetare sau a celor neguvernamentale. Statutul activitatii clinice trebuie schimbat in bine, procedându-se in asa fel incât sa "merite" desfasurarea unei astfel de activitati intr-o tara saraca; mai mult decât atât, personalul medical provenit din state dezvoltate trebuie sa se asocieze cu cel care lucreaza in zonele defavorizate, astfel incât sa se asigure necesarul de resurse umane. Se impune formarea unei coalitii a personalului medical, in vederea depasirii segregarii traditionale dintre medici si asistente; ar fi utila si ralierea unor reprezentanti ai avocatilor, ai institutiilor religioase, ai sferei politice si, in general, ai tuturor domeniilor de activitate. Astfel, este necesar sa promovam si sa insistam asupra unor schimbari in cadrul dezbaterilor nationale si internationale privind interesul public. Doar in momentul in care vom acumula suficienta vointa politica in vederea concretizarii planurilor existente putem spera ca vom reusi sa evitam tragedii precum cele reprezentate de mortalitatea materna, iar noua, clinicienilor, ne revine o raspundere majora in acest sens. "Medicina este o stiinta sociala, iar politica nu este nimic altceva decât medicina la o scara mai larga" Rudolph Virchow, fondator al medicinei sociale Tarek Meguid este medic primar obstetrics ginecologie in cadrul Kamuzu Central Hospital ;i Bwaila Hospital, Lilongwe, Malawi. meguid@globemw.net

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 

Rudolph Virchow, fondator al medicinei sociale Tarek Meguid este medic primar obstetric[ ginecologie în cadrul Kamuzu Central Hospital ;i Bwaila Hospital, Lilongwe, Malawi. meguid@globemw.net

Traducere: 
Dr. Andrei Cernomaz
Autor: