Petit guide du développement spirituel NoëlL'actu viagra viagrasansordonnancefr.com décryptéeAgirEcocitoyen J'ai fait un stage de survie en pleine nature Don, troc, partage : consommons collaboratif! Vous recherchez une formation?

Telemedicina pentru pacientii cu risc crescut de boala cardiovasculara

CERCETARE ORIGINALA Studiu clinic pragmatic, controlat, randomizat

The BMJ este o revista cu acces liber (Open Access). Nu stabilim limite de cuvinte la articolele de cercetare, dar textul lor este prescurtat in versiunea tiparita.
Textul complet al fiecarui articol de cercetare din BMJ este disponibil gratuit pe thebmj.com.
Versiunea online este publicata alaturi de recenzarile efectuate de specialisti si de pacienti, precum si de o declaratie privitoare la modul în care autorii isi vor comunica datele obtinute.
Comentariile corelate din aceasta rubrica apar pe thebmj.com ca editoriale. Utilizati citarea de la sfârsitul comentariilor pentru a cita un articol sau pentru a-l gasi online.

Întrebarea studiului Pacientii cu risc crescut de boala cardiovasculara pot fi urmariti eficient, de catre personalul non-clinic, prin telefon si cu ajutorul tehnologiilor medicale digitale?

 

Metode Acesta este un studiu clinic pragmatic, multicentric, randomizat, controlat. Au participat persoane cu vârste cuprinse între 40 si 74 de ani, cu un risc de boala cardiovasculara la 10 ani de 20% sau mai mare, fara evenimente cardiovasculare anterioare, care aveau cel putin un factor de risc modificabil (tensiune arteriala ≥140 mm Hg, indice de masa corporala ≥ 30, fumator actual), acces la telefon, internet si e-mail. Subiectii recrutati din 42 de cabinete de medicina generala din Anglia au fost distribuiti individual in grupuri supuse interventiei sau de control. Cei din lotul de interventie au beneficiat de serviciul Healthlines (în plus fata de îngrijirea obisnuita), ce a presupus apeluri telefonice regulate din partea unor consilieri de sanatate cu instruire specifica, dar fara formare medicala, care urmareau scenarii generate de un program computerizat interactiv; acestia îi sustineau pe participanti sa foloseasca resursele online pentru a reduce factorii de risc si încercau sa optimizeze medicatia, sa amelioreze aderenta la tratament si sa încurajeze adoptarea unor stiluri de viata mai sanatoase. Subiectii din grupul martor au primit doar îngrijirea medicala obisnuita. Participantii cunosteau modul in care se facuse distribuirea lor. Rezultatele au fost adunate la sase si 12 luni dupa randomizare si analizate in orb. Variabila primara a fost proportia subiectilor responsivi la tratament (mentinând sau micsorând riscul cardiovascular dupa 12 luni).

 

Rezultatul si limitarile studiului Autorii au recrutat 641 de participanti; 91% au furnizat date referitoare la variabila primara. Subiectii care au beneficiat de interventie au avut un raspuns modest la tratament în comparatie cu cei care au primit îngrijirea obisnuita – 50% fata de 43%; odds ratio ajustata 1,3, CI (confidence interval – interval de incredere) 95% 1,0–1,9; P=0,08; numar de pacienti necesar a fi tratat =13. Interventia a fost asociata cu reducerea tensiunii arteriale si a greutatii corporale, dar nu si a colesterolului, a stadiului fumatului sau a riscului cardiovascular ca variabila continua. Interventia a fost asociata cu îmbunatatirea dietei, a activitatii fizice, a aderentei la medicatie si a satisfactiei fata de accesul la îngrijire, de tratamentul primit si de coordonarea îngrijirii. Doar 16% dintre cei carora li s-au trimis informatii privitoare la studiu si-au exprimat interesul sa participe; numai o treime dintre participantii la interventie au urmat intreaga serie a întâlnirilor telefonice intentionate.

 

Ce aduce nou prezentul studiu Aceasta metoda de telemedicina bazata pe dovezi pentru administrarea îngrijirii a avut doar beneficii clinice limitate pentru persoanele cu risc cardiovascular crescut, insa a fost asociata cu îmbunatatirea comportamentului de risc al pacientilor si a perceptiei lor fata de sprijinul acordat si de accesul la ingrijire.

 

Finantarea, conflictele de interese, comunicarea datelor Fonduri acordate de UK National Institute for Health Research (Institutul National de Cercetare în domeniul sanatatii) din Marea Britanie in cadrul programului sau de burse pentru cercetarea aplicata (bibliografie RP-PG-0108-10011). Autorii nu au conflicte de interese. Vor fi luate în considerare solicitarile cu privire la nivelul datelor pacientilor.

Înregistrarea trialului Current Controlled Trials ISRCTN 27508731.

ORIGINAL RESEARCH Pragmatic randomised controlled trial

Telehealth for patients at high risk of cardiovascular disease

A se cita: BMJ 2016;353:i2647

Gasiti articolul pe http://dx.doi.org/10.1136/bmj.i2647

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 

Toate analizele sunt ajustate local (Bristol, Sheffield sau Southampton), scorul QRISK2 initial si variabila initiala.
Practica generala este inclusa ca efect aleator.
*Odds ratio (interval de încredere 95%).

Traducere: 
Dr. Raluca Deliu
Autor: 
BMJRo