Oamenii fara adapost si sanatatea publica

Numarul oamenilor care dorm pe strazi este în crestere, cu implicatii serioase asupra sanatatii lor

 

Numarul oamenilor care dorm pe strazile Angliei, înregistrati oficial, a crescut de la 1 768 în 2010 la 4 751 în toamna anului 2017.1 Organizatiile de caritate estimeaza ca in realitate sunt de cel putin doua ori mai multi.2 Si numarul familiilor cazate de autoritatile locale în adaposturi temporare a crescut, de la 50 000 în 2010, la 78 000 în 2017.2 Se estimeaza ca doar în Londra exista 225 000 de oameni fara adapost nedeclarati, cu vârste cuprinse între 16 si 25 de ani, care locuiesc temporar la prieteni sau la rude.3 Aceasta augmentare a numarului de persoane fara adapost nu afecteaza doar Anglia, ci si majoritatea tarilor europene.4

 

Înrautatirea starii de sanatate

Lipsa adapostului are un impact negativ asupra starii de sanatate autodeclarata, comparabil cu cel al somajului.5 Oamenii care traiesc in locuinte umede, reci sau supraaglomerate prezinta riscuri fizice mai mari la adresa sanatatii si tensiuni nervoase, generate de insecuritate si de datoriile personale, care le afecteaza sanatatea mintala.5 Astfel de persoane se confrunta cu boli respiratorii, depresie, anxietate, accidente, mortalitate crescuta iarna, iritatii ale pielii.6 La ultimul calcul (pentru perioada 2001-2009) s-a constatat ca, la oamenii singuri, fara adapost, vârsta medie de deces era de 47 de ani, fata de 77 de ani la marea masa a populatiei.7

Lipsa adapostului poate fi determinata de pierderea locului de munca, de dependenta de droguri, de afectiunile mintale ori fizice, de abuzul domestic, despartirea de partener, traumele si neglijarea din copilarie. Riscul este mai mare pentru cei care provin dintr-un mediu institutionalizat (de exemplu, spitalele militare ori cele de psihiatrie, sistemul de ingrijire sau închisoarea).8

Cresterea numarului de persoane fara adapost este aproape integral consecinta faptului ca tot mai multe familii îsi pierd casele închiriate. Între 2010 si 2016, numarul de gospodarii acceptate ca fiind fara adapost de catre consiliile locale din Anglia a crescut de la 42 390 la 59 260, iar al celor ajunse in aceeasi situatie ca urmare a pierderii locuintei aproape s-a triplat, de la 6 150 la 18 750 (figura).

Sunt evidente trei cauze probabile. În primul rând, curand dupa anul 1980 locuintele au fost distribuite inegal,9 generând o majorare a pretului caselor si supraaglomerare. În acelasi timp, dat fiind faptul ca erau prea putine locuinte sociale cu chirie modica, s-a ajuns ca, pâna în 2016, în ele sa traiasca tot atatea familii sarace cat în locuintele închiriate pe cont propriu.10

În al doilea rând, cresterea numarului de persoane fara adapost întâlnite pe strazi este, în parte, consecinta reducerii finantarii adaposturilor si a serviciilor pentru oamenii singuri fara domiciliu. In contextul austeritatii, fondurile destinate sustinerii adaposturilor pentru persoanele vulnerabile au fost reduse în realitate, începând din 2010, cu 59%.11

În al treilea rând, reformele de imbunatatire a starii sociale au scazut valoarea subventiilor pentru astfel de spatii locative. În 2011, subventiile pentru locuinte au fost restranse la 30% din cea mai mica chirie din zone delimitate. În 2013 s-a introdus o limita a subventiilor ce pot fi acordate unei familii, aplicata prin taierea subventiei pentru locuinta. Cresterile anuale ale subventiilor pentru locuinte au fost limitate la 1%, începând din 2014, si înghetate din aprilie 2016, în conditiile in care chiriile s-au majorat cu 2% pe an; astfel, riscul financiar determinat de cresterea chiriilor s-a transferat de la stat catre familiile cu venituri mici.

Acordarea creditului universal (pentru cei nou angajati) impune noilor solicitanti o perioada de asteptare de sase saptamâni înainte sa primeasca orice fel de ajutor, desi guvernul declara ca modificarile implementate în februarie 2018 vor reduce perioada de asteptare.

 

Serviciile de sustinere

În ciuda problemelor de sanatate mai mari, persoanele fara adapost întâmpina obstacole în calea accesarii serviciilor primare de sanatate, ceea ce duce la o crestere a prezentei acestora în departamentul de urgente.8 S-a impus astfel dezvoltarea serviciilor de îngrijire primara pentru oamenii fara adapost ca, de exemplu, Centrul Medical din Oxford’s Luther Street.

Sustinerea pentru persoanele fara adapost s-a bazat în mod traditional pe modelul “tratamentul în primul rând”. Modelul “adapostul în primul rând” ofera mai întâi o locuinta sigura, recunoscând fapul ca celelalte probleme pot fi dificil de rezolvat cât timp oamenii locuiesc pe strazi.12 S-a acordat credit si strategiei aplicate în Finlanda, singura tara europeana în care nu mai exista oameni fara adapost.4

 

Modelul “adapostul în primul rând”

a avut succes în Finlanda,

singura tara din Europa

în care nu mai exista

persoane fara adapost

 

Este nevoie de o ampla strategie menita sa îmbunatateasca serviciile pentru sustinerea persoanelor vulnerabile, de o subventionare a chiriilor, de adaposturi mai sigure, de subventii corespunzatoare pentru a acoperi cresterea costului adaposturilor, si de o folosire mai eficienta a stocului de locuinte.

 

Motivul pierderii ultimei locuinte stabile în cazul gospodariilor acceptate de autoritatile locale din Anglia ca fiind fara adapost si cu nevoi urgente, 2010-2016 (Department for Communities and Local Government)

 

Terminarea perioadei de inchiriere pe cont propriu

Rude sau prieteni care nu mai pot sau nu mai doresc sa ofere cazare

Alte cauze

Despartirea de partener

Pierderea altor locuinte închiriate

Ipoteca sau restante la plata chiriei

_______________________

Mark Fransham, cercetator

mark.fransham(@)ouce.ox.ac.uk

Danny Dorling, Halford Mackinder profesor de geografie,

School of Geography and the Environment, University of Oxford

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 

Mark Fransham, cercetator

 

Homelessness and public health

A se cita: BMJ 208;360:k214

Gasiti versiunea integrala cu bibliografie la http://dx.doi.org/10.1136/bmj.k214

Traducere: 
Dr. Oana Caunii
Autor: 
Mark Fransham